Am primit o provocare literara, de fapt un fel de leapsa scriitoriceasca din partea lui Ionut. A inceput el aceasta povestire si doreste o continuare de la mine. Imi place foarte mult provocarea lui!
“A deschis uşa parcă fără să vrea căutându-şi loc pentru primul pas. Nu era nimeni acolo dar simţea un aer aglomerat, simţea că nu încape, şi îi era foarte cald. Vârful piciorului drept a atins podeaua stârnind un întreg concert în capul său.
Primul raft…ochii i-au lăsat orbitele în urmă şi timpanele îl gâdilau de fericire, culori şi non-culori printre care se ascundeau urme din trecut şi viitor.
Podeaua mergea cu el, legănându-l în sus şi-n jos în ritmul paşilor. Nici nu îi era greu, nu avea de-a face cu un tip foarte dezvoltat.
A mai urmărit câteva rafturi în drumul său spre capătul camerei. Pentru el era un cinematograf în care intra zilnic. A sorbit şi ultima gură de cafea şi a aşezat paharul în acelaşi colţ al biroului ca întotdeauna. S-a făcut comod şi a mai privit o dată rafturile, de data aceasta privind totul în gol.
Gata! Ziua începe, scoate din buzunar tutunul şi tot ce mai are nevoie. Presoară totul cu precizie de-alungul foiţei pune un filtru în care se distinge iniţiala ei şi roteşte. Asemeni unei maşini de scris ce a terminat rândul, trece ţigara pe toată lungimea marginii peste vârful limbii apoi o lipeşte. O bate puţin şi îi dă foc aşteptând primul client. E ora 8, primul curios va intra pe la 11, doar printr-o minune ceva mai devreme. De obicei ,lumea intră pe la ore de vârf, atunci pot fi văzuţi de trecători. Chiar dacă nu cumpără nimic, e bine să fie văzuţi pe-acolo.
A stins ţigara şi a deschis cartea pe care o începuse ieri.”
Dar nu poate sa citeasca. Nu se poate concentra. Inca mai iese fum din tigara din scrumiera. Nu o stinsese bine. Era un firicel subtire de fum care parea sa ia niste forme ciudate. Erau niste cercuri mici si mari, era un fel de iepure gigantic cu urechile mari, era un inger… un inger fusiform, cu aripi mari. A inchis ochii. Chiar isi dorea sa vada un inger. Si-l imagina blond, cu cositele pana in pamant, purtand o rochie alba, diafana, semitransparenta… Era cel mai frumos inger pe care si-l putea imagina.
A deschis ochii. Acum firicelul de fum luase forma unui diavol cu coada lunga, cu coarne mari si cu un ranjet ipocrit. Parca venea spre el. Parca vroia sa il traga dupa el in iad, sa il suprime, sa il copleseasca…
Unde era ingerul diafan? De ce a disparut si in locul lui a venit acest diavol dracesc? De ce aceste doua personaje antagonice s-au inlocuit unul pe altul? De ce???
A stins si mai bine tigara. Nu mai vroia sa vada nimic. Daca ingerul a disparut, tot ceea ce era frumos in acel moment s-a spulberat.
Se simtea un pic ametit. Vroia sa iasa si sa respire aerul diminetii inca tinere. Vroia sa simta pulsul strazii, relativ pustii la acea ora indecent de matinala. A ridicat ochii si i-a indreptat catre geamul ca dadea in strada. Cateva zeci de secunde nu a zarit nici macar un om. Un caine pribeag a trecut si s-a oprit in fata geamului. Se uita la el. Parca ii intelegea angoasa si incerca sa ii spuna ca nu este singur pe lume, ca sunt oameni care il iubesc si care il apreciaza… ca este prea devreme ca sa se gandeasca la ceva rau, la ceva trist… la prostii!
A deschis din nou cartea. Era un subiect interesant. Evolutia unei iubiri dintre o femeie si un barbat… era o iubire dusa la extrem. Intai el a iubit-o mult pe ea si a facut aproape tot ce ii statea in puteri ca sa o cucereasca. Apoi roata, magica roata a destinului, a facut ca ea sa se afle in calea sagetii lui Cupidon si sa ajunga sa nu mai poata respira fara prezenta lui.
Si-ar fi dorit asa ceva, insa nu se credea capabil sa daruiasca atat. A mai facut asta si a pierdut mereu. Se gandea ca daca fiecare femeie care i-a cucerit inima a luat cu ea o mica bucatica din aceasta cand a plecat din viata lui, el nu mai are deloc inima acum. Si poate ca asa este… nu se mai crede capabil sa iubesca inca o data. Poate ca nu ma vrea sa faca asta, sau poate ca vrea sa raneasca el acum un suflet pur, asa cum a patit-o si el de atatea ori. Poate ca s-a saturat sa fie mereu batjocorit si sa se arate extrem de influentabil in fata iubirii. Poate ca vrea sa fie rau…
S-a hotarat acum ceva vreme sa nu ii mai pese. Sa fie rece si dur ca o stanca. Si sa accepte ca in viata nu ies toate socotelile dupa cum ni le dorim. S-a hotarat sa tine piept oricarui uragan amoros si, poate, daca ea, furtuna iubirii, este atat de indrazneata, de dura si perseverenta, sa se lase modelat pana intr-un final.
Ar vrea sa iubeasca iar, sa se simta ca la 18 ani, cu fluturasi in stomac, cu insomnii, sa numere orele, minutele, secundele pana sa se intalneasca iar cu EA. Ar vrea sa fie iar bleg de indragosteala, sa se comporte ca un adolescent cu cosuri care vede pentru prima oara chilotii colegei de banca cand aceasta isi pune picior peste picior. Ar vrea sa fie atat de beat de iubire incat sa nu stie in ce zi a saptamanii este, ce ora arata ceasul, daca este zi sau noapte… sa nu stie nimic, sa stie doar ca EA l-a sarutat usor prima data in parc, ca i-a simtit pielea fina cand a indraznit sa ii bage mana pe sub bluza, ca impreunarea dintre ei doi reprezinta pretul supem pe care il pot plati universului iubirii.
A simtit asta de fiecare data, dar acum este secatuit si nu mai are vlaga sa o ia de la inceput.
Se aude clopotelul de la usa… cineva a intrat si el nu reuseste sa vada cin este. Se ridica usor de pe scaun, se sprijina cu forta in birou si isi alungeste gatul ca sa observe cine este primul client de azi.
Rafturile il impiedica sa rezolve misterul. Nu reuseste sa vada… Se ridica de tot de la birou si calca usor, incercand sa ajunga la primul rand de rafturi. Nu intelege de ce este atat de curios. De obicei nici nu isi ridica ochii din carte pentru clientii care ii pasesc in librarie. Asteapta sa fie interpelat sau sa i se ceara ajutorul… Dar acum este nerabdator!
Nu vede nimic, nu mai aude pasi. Era o naluca? I s-a parut? Unde este? Cine este? Ce este?
Simte o atingere pe umar. Se blocheaza… Incearca sa se intoarca insa, este greu si dur ca o stanca. Simte un miros fin de parfum frantuzesc… Cu toata puterea reuseste sa se urneasca din loc si se intoarce catre persoana care l-a atins usor pe umar…
O fractiunde de secunda i-a fost de ajuns pentru a observa si apoi a lesinat…
- Sunteti bine? Chem salvarea? auzi el ca prin vis.
- Da… nu este nevoie… multumesc…, a raspuns incercand sa deschida ochii.
In fata lui se afla un inger… cu cositele aurii pana la brau, cu ochii de un albastru ireal si cu o rochie alba, diafana, usor transparenta… Era un inger angelic…
- Dupa ce va reveniti ma puteti ajuta si pe mine sa gasesc o carte?
